Fostul preşedinte al FRF a declarat, astazi, ironic, după ce succesorul sau a fost declarat Răzvan Burleanu, că acesta este cel mai bun dintre candidaţi, dacă a fost ales de Adunarea Generală.
Intrebat dacă Avram ar fi fost un preşedinte mai bun, el a raspuns: “Cel ales este cel mai bun preşedinte”.
„Sper ca prin proiectul şi programul pe care îl are să-şi menţină tot parcursul pe care şi l-a propus. Repet ceea ce am spus pentru fiecare dintre candidaţi, dacă mi se bate la uşă, le deschid uşa. Dacă nu mi se bate, eu n-am să bat la uşa lor. Eu voi continua susţinerea candidaturii României la organizarea Campionatului European.
Îl voi atenţiona pe preşedintele ales că trebuie făcută o schemă de lucru, în care domnul Mihalache este project manager. Sunt o serie de detalii care trebuie discutate. Toţi care sunt în FRF sunt angajaţi cu contracte de muncă. Recomandarea mea pentru noul prteşedinte este de a analiza Codul Munci şi ce trebuie făcut. Nu poate fi dat afară niciun angajat aşa, «pleacă, că vreau eu»”, a spus Sandu, citat de Mediafax.
In legatura cu eventuala colaborare cu noul presedinte al FRF, el a spus ca daca va fi consultat, isi va impartasi experienţa, cu mare drag.
Răzvan Burleanu, a fost ales, miercuri, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), el primind 113 voturi în turul doi de scrutin, faţă de 59 câte a avut fostul arbitru Vasile Avram.